Luni 23 februarie 2015 , s-a judecat la Curtea de Apel Bucureşti un nou termen din cel de-al treilea proces de dizolvare a Partidului „Totul pentru Ţară”. În acest proces, ca şi în cel din 2007-2008, Parchetul cere dizolvarea partidului legionarilor în baza neîndeplinirii numărului de 50000 de voturi pe care art 48 al legii partidelor politice îl prevede drept condiţie minimală pentru existenţa unui partid. Preşedintele executiv al  TPT, Florin Dobrescu, a prezentat instanţei o solicitare fără precedent, care reflectă – aşa cum a declarat acesta – „o situaţie fără precedent în sistemul legislativ românesc, care arată încă o dată cât de abuzive şi arbitrare sunt atât legile, cât şi instituţiile acestei ţări”.

Florin Dobrescu a cerut instanţei suspendarea procesului pe perioada în care în Parlament au loc procedurile de modificare a Legii partidelor politice. El a susţinut că Legea partidelor politice nr. 14/2003 a căzut în desuetudine, iar TPT urmează să fie dizolvat în baza unei legi aflată în curs de modificare în Parlament, ca urmare a caracterului ei abuziv. „Situaţia a devenit paradoxală. Practic, noi urmează să fim dizolvaţi în baza unei legi asupra căreia tot spectrul politic şi instituţional – de la preşedinte, guvern şi până la Parlament – au căzut de acord că este nedemocratică şi neeuropeană. Şi asta la ani buni după ce Comisia de la Veneţia avertizase România în acest sens!”, a susţinut Florin Dobrescu.

Florin Dobrescu a invocat faptul că în Parlament au demarat procedurile de modificare a Legii 14/2003, printre prevederile considerate incompatibile  cu normele europene figurând şi art. 48, în baza căruia Procuratura solicită dizolvarea TPT. „Aceste prevederi sunt considerate, la unison, de toţi factorii politici, de la preşedintele Iohannis şi premierul Ponta, până la preşedintele Camerei Deputaţilor ca fiind nedemocratice. Nu există în nici un stat UE astfel de prevederi restrictive în legislaţia partidelor politice. La consultările preşedintelui Iohannis cu partidele politice, s-a ajuns la un consens în legătură cu prejudiciile aduse de această lege restrictivă pluripartidismului în România. Şi şanselor de primenire a unei clase politice corupte.” - şi-a argumentat liderul TPT solicitarea.

„Legea a căzut în desuetudine, prin consensul la care au ajuns toţi factorii politici în legătură  cu stringenţa modificării ei. Sigur, cunoaştem principiul juridic al neretroactivităţii legii. Dar trebuie să fim de acord că situaţia este de un absurd fără precedent”, a declarat liderul TPT după ce instanţa a acordat un nou termen peste 2 luni, solicitând Ministerului Public un aviz în legătură cu situaţia complexă reclamată de reprezentanţii acestui partid.

Florin Dobrescu a mai arătat că, în urma consultărilor cu preşedintele Iohannis, liderii tuturor partidelor parlamentare au asumat modificarea legii partidelor politice în regim de urgenţă, în cadrul actualei sesiuni parlamentare. Toţi au fost de acord că prevederile extrem de restrictive ale Legii 14/2003, nemaiîntâlnite nicăieri în Uniunea Europeană, au reprezentat un serios obstacol în calea conectării cetăţenilor României la actul politic. Dificultăţile greu de surmontat în calea înfiinţării unui partid politic, dar şi condiţiile arbitrare şi draconice necesare supravieţuirii partidelor – aşa cum este şi articolul 48 din legea 14/2003, în baza cărora Parchetul solicită dizolvarea noastră – toate acestea au împiedicat mulţi cetăţeni, multe energii tinere, de a se implica activ în viaţa politică. Or aceste impedimente nu au făcut decât să prejudicieze actul politic în România, sărăcind oferta electorală şi răpind multor oameni de valoare dreptul – altminteri garantat de Constituţie – de a se implica în viaţa politică. Dar trebuie să subliniem că politicenii au asumat necesitatea modificării legii ca urmare a presiunilor venite din partea Occidentului”, a mai spus Florin Dobrescu.

ULTIMA ORĂ:

Modificările la Legea 14/2003 a partidelor politice au început deja să fie adoptate de Comisia de Cod Electoral din cadrul Camerei Deputaţilor. Marţi 24.02.2014, Comisia a înlăturat prevederea abuzivă conform căreia un partid se putea înfiinţa pe baza a minim 25000 de membri fondatori. Dacă proiectul va trece în actuala formă, un partid politic va putea fi constituit de trei membri fondatori, după modelul majorităţii statelor europene. Unul dintre articolele supuse modificării conform proiectului legislativ este şi art. 48, care prevede obţinerea a minim 50000 de voturi, ca o condiţie minimală pentru existenţa unui partid politic.

acto de frenteUn soare blând dezmierda Majadahonda în această zi de 17 ianuarie 2015, în care – conform tradiţiei instituite din 1941 – ne-am adunat din nou pe platoul impunătorului mausoleu pentru a omagia sacrificiul suprem al lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, căzuţi la 13 ianuarie 1937 în apărarea civilizaţiei creştine europene împotriva tăvălugului comunist.
Circa 100 de persoane, reprezentanţi ai organizaţiilor naţionaliste spaniole Falanga, Resistencia Cristiana, Fuerza Nueva, Noua Dreaptă Spania ş.a., membri ai unor organizaţii din România şi Italia (Casa Pound) , un grup de români din Franţa coordonaţi de camaradul Radu Creangă, dar şi români care trăiesc de ani de zile în Spania purtând în suflete dorul de ţară, s-au reunit la locul jertfei lui Moţa şi Marin. Au fost prezenţi din Spania: Miguel Menendez Pinar – nepotul legendarului Blas Pinar, veteranul falangist Alberto ToreDSC_5551sano şi Felipe Peres – secretarul Falangei Spaniole ş.a.. Din ţară au fost prezenţi: Sorin Olariu – vicepreşedinte al Partidului “Totul pentru Ţară”, Florian Cristache – reprezentant al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi Gabriel Motoc – din partea Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu. De asemenea, a fost prezent dl Dan Boghiu – comandant legionar şi ultim supravieţuitor al Consiliului Politic al Mişcării Legionare din exil, desemnat de Horia Sima drept coordonatorul comitetului pentru construirea Monumentului de la Majadahonda.
Acto desde atrasO echipă de tineri membri ai Falangei Spaniole, în tradiţionalele lor uniforme albastre, dar şi membri ai altor formaţiuni naţionaliste, aşezaţi pe două flancuri, au străjuit monumentul în timp ce un preot al Bisericii Ortodoxe a Greciei a săvârşit slujba parastasului pentru sufletele celor doi eroi legionari.
Domnul Dan Boghiu a ţinut o impresionantă cuvântare, în care a reliefat semnificaţia sacrificiului lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, dar şi a jertfelor întregii generaţii care a luptatDSC_5484 împotriva comunismului (de notat că, până la moartea sa, în fiecare an Comandantul Horia Sima aducea la Majadahonda preoţi ortodocşi greci pentru a oficia slujba religioasă).

Venit din România, domnul Sorin Olariu – vicepreşedintele Partidului “Totul pentru Ţară” şi membru al Asociaţiei pentru Custodierea Monumentului de la Majadahonda – a chemat pe toţi cei uniţi de aceeaşi simţire să-şi unească eforturile peSorinntru întreţinerea şi protejarea acestui mausoleu, astfel încât cultul celor doi eroi legionari să poată fi în continuare perpetuat aici. În acest sens, el a arătat cât de nocive sunt iniţiative precum aceea a unor oameni ce nu au înţeles să respecte disciplina şi autoritatea Asociaţiei-custode al monumentului, negociind fără autorizaţie înstrăinarea terenului şi creind un inadmisibil precedent prin organizarea unei alteMiguel comemorări, cu o săptămâna înainte şi în altă locaţie din Majadahonda. Sorin Olariu a prezentat asistenţei situaţia grea din România, unde Partidul “Totul pentru Ţară” este principala organizaţie care susţine lupta pentru apărarea Mişcării Legionare, împotriva căreia Parlamentul pregăteşte o lege de interzicere. Liderul TPT a arătat că, în luna septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, acuzaţiile de fascism, antisemitism şi acDSC_5499tivitate împotriva ordinii de stat, pentru care Procuratura ceruse desfiinţarea sa.
A încheiat domnul Miguel Menendez Pinar, care a îndemnat pe cei prezenţi să trăiască virtuţile cardinale ale spiritualităţii creştine, ca unică soluţie pentru o reformă socială semnificativă. Credinţa, unitatea, înţelepciunea, spiritul creator trebuie să stea la baza oricărei initiative pe care o luăm.
În final, întreaga adunare a intonDSC_5462at imnul falangist “Cara al sol”, Imnul legionarilor căzuţi şi Sfântă tinereţe legionară .

Reprezentanţii Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu au înmânat Asociaţiei pentru Custodierea Monumentului de la Majadahonda un ajutor în cuantum de 800 EURO, reprezentând donaţiile cetăţenilor ca urmare a apelului lansat în luna decembrie 2014 de această Fundaţie. Ei au anunţat că această colectă va continua, în vederea construirii unui zid care să protejeze mausoleul de actele de vandalism ale anarho-comuniştilor.
A urmat o masă care a reunit pe majoritatea participanţilor la un restaurant falangist din localitate, prilej pentru a se dezbate situaţia grea a naţionaliştilor din România, probleme ale actualităţii politice şi sociale, iar veteranii naţionalişti spanioli au evocat colaborarea cu Horia Sima şi ceilalţi reprezentanţi ai Mişcării Legionare din Spania.
În ziua următoare, camarazii români au fost însoţiţi de cei Popespanioli într-un tur dedicate obiectivelor mai importante legate de lupta naţionaliştilor iberici împotriva comunismului, fiind vizitat Muzeul Diviziei Albastre din Madrid.

Buciumul.ro

FOTO: Florian Cristache, Irina Georgiana Grigoraş, Resistencia Cristiana

 

DSC_5325

Himnos

DSC_5732

DSC_5398

DSC_5627

DSC_5776

DSC_5856

Ca în fiecare an, Partidul "Totul pentru Ţară" organizează o slujbă de pomenire în memoria celor doi martiri anticomunişti Ionel Moţa şi Vasile Marin, căzuţi în Spania, la Majadahonda, în apărarea civilizaţiei creştine europene. Slujba va avea loc sâmbătă 10 ianuarie 2015, începând cu orele 10, la biserica Sf Ilie Gorgani din Bucureşti.

Florin Dobrescu

Preşedinte executiv al TPT

De asemenea, reamintim comunicatul Asociaţiei pentru Custodierea Monumentului Moţa-Marin "Majadahonda":

Asociația pentru Custodierea Monumentului Legionarilor Moța și Marin “MAJADAHONDA” anunță celebrarea comemorării celei de-a 78-a comemorări a jertfei celor doi martiri în ziua de 17 ianuarie 2015, în incinta ansamblului monumental din Majadahonda.

Ceremonia va începe la ora 12,00 cu o slujbă ținută de preotul Dobrescu, după care va vorbi dl Dan Boghiu din Elveția – comandant legionar, membru în Consiliul Politic al Mişcării Legionare şi membru al Comitetului de Construcție al Monumentului. În continuare vor vorbi dl Sorin Olariu – reprezentant al Mișcării Legionare din țară, iar din partea naţionaliştilor spanioli – dl Miguel Menendez Pinar.

După desfășurarea evenimentului, cei care doresc vor putea participa la o masă festivă organizată de Asociație la un restaurant din Madrid (consumaţia se achită personal).

Asociaţia pune la dispoziţie un autobuz Madrid-Majadahonda și retur, cu plecarea la ora 11,00 din Plaza de Las Cortes, Madrid.

Asociația pentru Custodierea Monumentului Legionarilor Moța și Marin “MAJADAHONDA”

Preşedinte: Camil Abegg

Asociația pentru Custodierea Monumentului Legionarilor Moța și Marin “MAJADAHONDA” anunță celebrarea comemorării celei de-a 78-a comemorări a jertfei celor doi martiri în ziua de 17 ianuarie 2015, în incinta ansamblului monumental din Majadahonda.

Ceremonia va începe la ora 12,00 cu o slujbă ținută de preotul Dobrescu, după care va vorbi dl Dan Boghiu din Elveția – comandant legionar, membru în Consiliul Politic al Mişcării Legionare şi membru al Comitetului de Construcție al Monumentului. În continuare vor vorbi dl Sorin Olariu – reprezentant al Mișcării Legionare din țară, iar din partea naţionaliştilor spanioli – dl Miguel Menendez Pinar.

După desfășurarea evenimentului, cei care doresc vor putea participa la o masă festivă organizată de Asociație la un restaurant din Madrid (consumaţia se achită personal).

Asociaţia pune la dispoziţie un autobuz Madrid-Majadahonda și retur, cu plecarea la ora 11,00 din Plaza de Las Cortes, Madrid.

Asociația pentru Custodierea Monumentului Legionarilor Moța și Marin “MAJADAHONDA”

Preşedinte: Camil Abegg

Camaradul nostru FLORIAN CRISTACHE, la 25 de ani de când a trecut pe lângă moarte. LA MULŢI ANI!
Simpaticul şi sufletistul nostru frate a împlinit în această seară 25 de ani, dar nu de la naştere, ci de la o a doua naştere. În seara de 21 decembrie 1989, cădea lovit de unul din gloanţele represiunii comuniste la Piaţa Universităţii, în zona Sălii Dales. A fost unul din primii tineri bucureşteni care s-au adunat la Universitate pentru a manifesta împotriva regimului comunist şi a lui Ceauşescu. Se ştia de mpcelul de la Timişoara. În acele momente, cine ieşea în stradă ştia că riscă moartea.
Florian a căzut lovit de un glonţ care i-a distrus piciorul şi a fost dus de camarazi în Spitalul Colţea, de unde a fost repartizat la Spitalul Foişor, de ortopedie. Aceasta a fost a doua şansă a lui în acea noapte, pentru că în orele ce au urmat, securiştii au intrat în Spitalul Colţea, ridicând toţi răniţii pe care aveau să-i ancheteze în starea în care se aflau, unii decedând.
Dar să-l lăsăm pe el să povestească, în cartea "Întâlnirea cu cel ce m-a împuşcat", apărută la Editura Sânziana.

"M-am urcat cu alţi revoluţionari pe o maşină frigorifică ce parcase direct în baricadă, ca să fim mai siguri pe noi, să privim totul cu detaşare, şi să fim mai ameninţători, iar doleanţele noastre să fie demne de luat în seamă. Şi atunci a început adevăratul infern. Vacarmul se dezlănţuise! Se trăgea cu trasoare în sus, dar mai simţeam cum ricoşeau şi gloanţele, auzeam cum se spărgeau geamurile, zgomotul de impact cu metalele şi simţeam pe la urechile noastre cum se rătăcesc cartusele. Ne-am dat jos de pe maşină în grabă şi ne-am adăpostit în spatele maşinilor sau pe unde puteam fiecare, numai să nu fim loviţi. Atunci am început şi noi contraofensiva, lupta cu soarta, căci trupele începeau să se apropie ameninţător de noi, iar dacă treceau de baricadă eram sortiţi imprevizibilului. Eram ferm convins că după ce metroul nu va mai circula vom fi prinşi ca într-un cleşte, am luat şi asta în considerare, dar beţia victoriei mă făcea să fiu mai îndârjit şi ambiţios în acea unică luptă ce mi s-a oferit s-o trăiesc. Nu ştiai dacă vei fi atins de vreun glonţ sau gândul că se va trage în noi încă nu-l revelasem, dar cert era că se începuse „jocul” de-a hoţii şi vardiştii. Transportoare blindate au început să între în forţă în baricadă ca să facă o breşă şi se izbeau alternativ în baricadă în încercarea să străpungă rezistenţa ei. Dar noi, o armată fără arme şi comandant, făcusem o baricadă de netrecut, decorul începuse să ia foc de la unele gloanţe, maşinile şi ele începuseră să ardă, iar o mare bubuitură s-a produs când un rezervor al unei dubiţe a explodat, din care ieşeau flăcări de câţiva metri, aerul se acoperea de fumul gros şi greu respirabil. Noi căutam să-i ţinem la distanţă pe scutieri, aruncând cu diverse obiecte, cu pietre, cu lemne, cu fiare, cu ce găseam la îndemână în mediul foarte înconjurător. Să le pricinuim o cât de mică pagubă şi să-i ţinem la o distanţă acceptabilă pentru o luptă între două forţe disproporţionate, iar ei aruncau în noi cu gloanţe. Era o atmosferă încărcată şi tensionată în care puteai să te aştepţi la orice şi oricând să te calce un TAB sau un glonţ să te doboare rănit sau chiar mortal. Era o luptă pe viaţă şi pe moarte, mai mult pe viaţa noastră, viaţă care depindea de cum percutau gloanţele înspre noi. Ei ţineau destinele noastre în degetele care apăsau pe trăgaciul armelor, se jucau cu vieţile noastre poate, ţintuindu-ne în cătarea puştilor, însă noi rămâneam imuni la aceste gânduri pesimiste, nu mai aveam timp să ne facem gânduri negre, care aşa cum veneau, la fel de repede şi dispăreau. Era o dârzenie în ceea ce făceam că nu mai conta ce urmări se prefigurau, eliberarea din acest lagăr ne aştepta dincolo, într-o nouă zi mai luminoasă şi mai senină, chiar dacă ajungeam vii sau morţi.

Un alt TAB a venit în mare viteză încercând să străpungă baricada, să ne spargă reduta şi să ne cucerească locurile, astfel urma să facă loc celorlalte TAB-uri să treacă să ne zdrobească, dar spre norocul nostru s-a împotmolit în claia de fiare. A mai ambalat de câteva ori la maxim ca să dea înapoi, în încercarea de a scăpa din capcană, dar totul era în zadar. Rămăsese înţepenit fără şanse să se retragă. În acel moment am jubilat ca la o adevărată victorie, strigam şi ne bucuram ca şi când îl capturasem, dar era o picătură într-un ocean prea tulbure. Am început să-i dezumflăm cauciucurile, să-i spargem farurile, să-i îndoim antenele, să-l facem impracticabil, să aruncăm în el cu diverse obiecte. Ne răzbunam pe acel TAB ca şi când el era singurul vinovat în toată această bătălie. Între timp cei dinăuntru, de frică să nu-i prindem şi să-i cotonogim, au ieşit repede şi au făcut cale întoarsă la trupele lor din dispozitivul antitero, mai repede ca oricare alt atlet la vreo olimpiadă. Am fost aproape să-l ocupăm, dar cine oare ştia cu ce se mănâncă un asemenea mastodont?! Însă asta era marea problemă a forţelor armate, căci nu puteau să abandoneze aşa uşor o tanchetă, era şi josnic şi dezonorant pentru ei. Cred că era şi o strategie a lor în tot scenariul ăsta, în cazul în care îl ocupam aveau toate motivele să tragă înspre tanchetă cu toate gurile de foc pentru a nu mai putea fi folosit de cei care intrau în el şi asta însemna că tot ce mişca în jurul TAB-ului ar fi fost ciuruit, aici mă refer la noi, rebelii, care am fi devenit o cină perfectă pentru mitralierele care ar fi scuipat numai plumbi, un amestec de carne, gloanţe şi sânge. În cazul în care cei dinăuntru erau capturaţi de noi era o şi mai mare dezonoare atât pentru ei, cât şi pentru armată. Cred că le-am fi îndreptat puţin cocoaşa, deoarece orice se putea în acel haos. Un prilej aşteptat de ei pentru a înclina balanţa tranşant în favoarea lor era o contraofensivă în forţă cu tot armamentul din dotare, trăgând în tot ce era viu şi mişca, căci cu o asemenea mulţime revoltată nu mai te puteai juca la nesfârşit. „Până la ultimul” ar fi fost comanda.

Pe cer se vedeau numai trasoare, iar zgomotul lor asurzitor te înspăimânta. Între timp scutierii înaintau mai abitir sub protecţia zgomotului, iar gloanţele îşi făceau loc printre noi, căutând să-şi atingă ţinte vii. Cert este că până atunci, eu, personal, nu am văzut niciun rănit, nicio victimă, ca să-mi pot schimba părerea de cum stăteam în front, că poate mi se mai înmuiau puţin picioarele şi poate începeam să bat în retragere. Haosul era prea mare să mai şi gândeşti strategic sau logic, mai ales noi cei răzleţi, cei fără de vreo tactică, ştiam doar că trebuie să-i ţinem pe loc cu toată îndârjirea de care dispuneam şi nimic mai mult, dar până când sau cu ce sacrificii nu aveam pic de idee. Însă cei de dincolo de baricadă aveau planurile lor de urgenţă bine puse la punct din instrucţia zilnică ce ţine de latura lor profesională. Dintr-un camion blocat în baricadă m-am înzestrat cu câteva şuruburi groase, am mai luat şi o rangă destul de grea, aceastea fiind armamentul minimal din dotarea noastră, cu care încercam să-i ţinem la respect pe cei cu dotări serioase. Un tip mai vânjos decât mine vroia să-mi ia ranga, văzând ca eu sunt prea bine înarmat, deoarece era foarte eficientă într-o eventuală aruncare asupra scutierilor, dar nu am cedat-o cu nici un chip, era deja în inventarul meu. În acest timp fiind în primele rânduri ale conflictului am început să arunc în scutieri cu cele trei şuruburi, unu câte unu. Alţii aruncau cu ce aveau la îndemână, ce găseau prin baricadă, cu scaune şi mese din restaurantul de la parterul Intercontinental-ului. La puţin timp, ciudat, am fost lovit în picior cu un şurub identic cu cel cu care îl aruncasem eu mai devreme, asta însemnând că erau destul de eficiente metodele noastre primitive, care îşi atingeau ţinta. Mai precis, mi-a izbit tibia piciorului stâng, provocându-mi o rană destul de dureroasă şi făcându-mă să simt pe pielea mea ce înseamnă suferinţa cu toată lăcomia ei. Mă puneam în slujba acestui destin al durerilor şi chiar dacă şchiopătam, strângând din dinţi, am continuat să fiu lângă combatanţi şi să ţinem piept scutierilor şi celor ce trăgeau, rezistând, numai să văd unde se sfârşesc ostilităţile. Era şi ora la care nici metroul nu mai circula şi nu ne mai puteam salva de un eventual eşec. Era vorba doar de cât timp îi mai puteam ţine la distanţă sau cât timp mai suportau să le fim ca un ghimpe în coastă, căci efectivele erau de departe inegale în oameni şi tehnică. Nici legile nu erau de partea noastră, deci eram ilegalişti fără niciun suport, eram pe cont propriu. Am aruncat şi cu ranga, epuizându-mi toată muniţia, iar durerea din picior nu vroia să cedeze şi şchiopătam vizibil, dar cu toate astea tot nu m-am lăsat păgubaş.

Dar aveam să cunosc o durere şi mai gravă, îmi împlineam destinul, pe care îl căutăm cu lumânarea. Cred că cineva bine poziţionat, pe undeva pe vreun bloc, ne urmărea printr-o lunetă mişcările şi după fapte apreciate doar de el, dădea şi răsplata în gloanţe, făcând victime una câte una. Erau lunetişti pentru că nimereau foarte precis. Deocamdată încercau prin această metodă ieftină să ne împrăştie, adoptând pentru început metoda „rar, dar sigur” sau poate că nu vroiau să facă risipă de muniţie, dar planul extrem era să cureţe toată piaţa de fiinţe umane. Ducând la un masacru în masă ce numai nişte comunişti fără inimă şi sânge rece îl puteau face, sau poate sosise şi pentru ei acea zi a înfrăţirii cu opozanţii, ori jucau la două capete după cum bătea vântul schimbării. Probabil se plictisiseră de câte bătăi de cap le dăduserăm şi au început să muşte cu armele lor de foc în carne vie, iar muştele eram noi. Un glonţ ce mă pândea de mult timp, bucuros să străpungă carnea dulce şi prea firavă pentru el, m-a învins, m-a răpus, un glonţ comunist care şi-a făcut datoria de partid. Am căzut ca trăznit, fără să-mi dau seama ce s-a întâmplat cu adevărat…"

Mai multe articole..

Pagina 1 din 33

Început
Anterior
1

Online

Avem 16 vizitatori online